După ce Viorel Hizo și-a dat demisia, secunzii acestuia și Nae Manea vor sta pe banca tehnică la meciul cu Oțelul.
Actualul director tehnic al giuleștenilor spune că nu ar accepta să antreneze Rapidul, decât dacă i se va oferi un proiect pe termen lung.
„Domnul Copos e patron, e normal să spună ce crede. Toată lumea a fost supărată, ne așteptam să ne calificăm. Dacă i-ar fi zis domnul Copos să plece, atunci da, dar că i-a făcut niște observații, e normal. Nu i-a picat bine domnului Copos rezultatul, a fost și la meci. Aveam un culoar bun, în două meciuri puteam să fim în finală. La meciul următor nu are cine să stea pe bancă, voi fi acolo, alături de secunzi și împreună vom duce acest joc. Vom vedea ce hotărâre se va lua. Domnul Copos mi-a mai propus să preiau echipa, dar tot în situații dificile. Dacă m-ar lăsa să antrenez un an, ar fi altceva, nu are de ce să îmi fie frică. Să mă duc interimar nu mă interesează. Dacă mi s-ar propune să antrenez echipa până la finalul sezonului, aș accepta!”, a declarat Nae Manea la Telesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER